9
1 Spun adevărul în Hristos, nu mint, conștiința mea aducând mărturie împreună cu mine în Duhul Sfânt,
2 că am o mare întristare și o durere necurmată în inimă.
3 Căci aproape că aș dori să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, de dragul fraților mei, rudele mele după trup,
4 care sunt israeliți; ale cărora sunt înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba de la Templu și făgăduințele;
5 ai cărora sunt patriarhii și din care a ieșit Hristos, după trup, Cel ce este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin.
6 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt cu adevărat Israel;
7 și nici pentru că sunt sămânța lui Avraam nu sunt toți copii; ci: „În Isaac îți va fi chemată o sămânță.”
8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți drept sămânță.
9 Căci cuvântul făgăduinței este acesta: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce, iar Sara va avea un fiu.”
10 Și nu numai atât, dar a fost la fel și cu Rebeca, atunci când a zămislit dintr-un singur bărbat, din Isaac, părintele nostru:
11 căci, pe când copiii nu se născuseră încă și nici nu făcuseră ceva bun sau rău — pentru ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână în picioare, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă —
12 i s-a spus: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.”
13 După cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
14 Ce vom zice dar? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum!
15 Căci El îi zice lui Moise: „Voi avea milă de oricine Îmi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine Îmi va plăcea să Mă îndur.”
16 Așadar, nu depinde de cel ce vrea, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.
17 Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul.”
18 Prin urmare, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.
19 Îmi vei zice dar: „Atunci de ce mai găsește El vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”
20 Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să-I răspunzi împotrivă lui Dumnezeu? Nu cumva lucrul plăsmuit îi va zice celui ce l-a plăsmuit: „Pentru ce m-ai făcut așa?”
21 Nu are olarul stăpânire asupra lutului, ca din același frământătură să facă un vas pentru cinste și un altul pentru întrebuințare de rând?
22 Și ce putem spune dacă Dumnezeu, vrând să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a suferit cu multă îndelungă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru pieire,
23 ca să-Și facă cunoscută bogăția slavei Sale față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă —
24 adică față de noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri?
25 După cum spune El și în Osea:
„Voi numi «poporul Meu» pe cel ce nu era poporul Meu,
și «preaiubită» pe cea care nu era iubită.”
26 „Și în locul unde li se zicea: «Voi nu sunteți poporul Meu»,
acolo vor fi numiți «fii ai Dumnezeului celui viu».”
27 Iar Isaia strigă cu privire la Israel:
„Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării,
doar rămășița va fi mântuită;
28 căci El va îndeplini cuvântul pe deplin și în grabă, cu dreptate,
fiindcă Domnul va lucra fără zăbavă pe pământ.”
29 Și, după cum a zis Isaia mai înainte:
„Dacă Domnul Oștirilor nu ne-ar fi lăsat o sămânță,
am fi ajuns ca Sodoma
și ne-am fi asemănat cu Gomora.”
30 Ce vom zice dar? Că neamurile, care nu căutau neprihănirea, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care vine din credință;
31 pe când Israel, care urmărea o lege a neprihănirii, n-a ajuns la această lege a neprihănirii.
32 De ce? Pentru că n-a căutat-o prin credință, ci ca și cum ar fi venit prin faptele Legii. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,
33 după cum este scris:
„Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere;
și oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”