3
1 Care este atunci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? 2 Mare, în toate privințele! Mai întâi de toate, pentru că lor le-au fost încredințate cuvintele descoperite ale lui Dumnezeu. 3 Și ce dacă unii au fost fără credință? Va face oare lipsa lor de credință fără efect credincioșia lui Dumnezeu? 4 Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie dovedit adevărat, iar orice om mincinos, după cum este scris:
„Ca să fii găsit drept în cuvintele Tale
și să ieși biruitor când intri la judecată.”✡
5 Dar, dacă nedreptatea noastră scoate în evidență neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom spune? Este nedrept Dumnezeu când Își dezlănțuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.) 6 Nicidecum! Căci altminteri, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7 Dar, dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, de ce mai sunt și eu judecat ca păcătos? 8 Și de ce să nu spunem — așa cum suntem vorbiți de rău și cum susțin unii că spunem —: „Să facem răul, ca să vină binele”? Osândirea unora ca aceștia este dreaptă.
9 Și atunci? Suntem noi mai presus decât ei? Nicidecum! Căci am arătat deja mai înainte că toți, atât iudeii, cât și grecii, sunt sub păcat, 10 după cum este scris:
„Nu există niciun om neprihănit,
nici măcar unul.
11 Nu există nimeni care să înțeleagă,
nu există nimeni care să-L caute pe Dumnezeu.
12 Toți s-au abătut,
împreună au ajuns netrebnici.
Nu există nimeni care să facă binele,
nici măcar unul singur.”✡
13 „Gâtlejul lor este un mormânt deschis;
cu limbile lor au înșelat.”✡
„Sub buzele lor este venin de vipere.”✡
14 „Gura le este plină de blestem și de amărăciune.”✡
15 „Picioarele lor sunt grabnice să verse sânge;
16 pustiirea și nenorocirea sunt pe căile lor,
17 iar calea păcii n-au cunoscut-o.”✡
18 „Nu există frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor.”✡
19 Știm însă că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și întreaga lume să fie adusă sub judecata lui Dumnezeu. 20 Fiindcă, prin faptele Legii, niciun muritor nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui; căci prin Lege vine cunoașterea păcatului.
21 Dar acum, independent de Lege, s-a arătat o neprihănire a lui Dumnezeu, fiind adeverită de Lege și de Profeți: 22 și anume neprihănirea dată de Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred. Căci nu există nicio deosebire, 23 întrucât toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, 24 dar sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25 Pe El Dumnezeu L-a trimis ca jertfă de ispășire* prin credința în sângele Său, ca o dovadă a neprihănirii Sale, întrucât Dumnezeu, în îngăduința Sa, trecuse cu vederea păcatele săvârșite în trecut, 26 pentru a-Și dovedi neprihănirea în vremea de acum, așa încât El Însuși să fie drept și totodată Cel ce-l socotește neprihănit pe omul care are credință în Isus.
27 Unde este atunci lăudăroșenia? A fost înlăturată. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci printr-o lege a credinței. 28 Susținem deci că omul este socotit neprihănit prin credință, independent de faptele Legii. 29 Sau este Dumnezeu doar Dumnezeul iudeilor? Nu este El și Dumnezeul neamurilor? Ba da, și al neamurilor, 30 de vreme ce există, într-adevăr, un singur Dumnezeu, care-i va socoti neprihăniți pe cei tăiați împrejur, din credință, și pe cei netăiați împrejur, prin credință.
31 Desființăm noi atunci Legea prin credință? Nicidecum! Dimpotrivă, noi întărim Legea.
✡ 3:4 Psalmii 51:4 ✡ 3:12 Psalmii 14:1-3; 53:1-3; Eclesiastul 7:20 ✡ 3:13 Psalmii 5:9 ✡ 3:13 Psalmii 140:3 ✡ 3:14 Psalmii 10:7 ✡ 3:17 Isaia 59:7-8 ✡ 3:18 Psalmii 36:1 * 3:25 sau: ispășire