1 Ce vom spune dar că a obținut Avraam, strămoșul nostru după trup? 2 Căci, dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Fiindcă ce spune Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și lucrul acesta i-a fost socotit drept neprihănire.”✡ 4 Celui ce muncește, răsplata nu-i este socotită ca un har, ci ca o datorie; 5 însă celui ce nu muncește, ci crede în Cel ce-l socotește neprihănit pe cel neevlavios, credința lui îi este socotită drept neprihănire. 6 Tot astfel, și David rostește fericirea peste omul căruia Dumnezeu îi socotește neprihănirea independent de fapte:

9 Este dar această fericire rostită doar peste cei tăiați împrejur, sau și peste cei netăiați împrejur? Căci spunem că lui Avraam credința i-a fost socotită drept neprihănire. 10 Cum i-a fost atunci socotită? Când era tăiat împrejur, sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11 Și a primit semnul tăierii împrejur ca o pecete a neprihănirii date de credința pe care o avea pe când era netăiat împrejur, ca să fie tatăl tuturor celor ce cred, deși sunt netăiați împrejur, pentru ca neprihănirea să le fie socotită și lor; 12 și ca să fie tatăl celor tăiați împrejur, adică al celor care nu doar că sunt tăiați împrejur, dar și umblă pe urmele acelei credințe pe care a avut-o tatăl nostru Avraam pe când era netăiat împrejur.

13 Căci făgăduința făcută lui Avraam și urmașilor săi — că el va fi moștenitorul lumii — n-a venit prin Lege, ci prin neprihănirea dată de credință. 14 Fiindcă, dacă moștenitori sunt cei ce țin de Lege, credința a devenit zadarnică, iar făgăduința a rămas fără efect. 15 Căci Legea produce mânie; dar acolo unde nu există lege, nu există nici neascultare.

16 De aceea moștenirea este din credință, ca să fie potrivit harului, pentru ca făgăduința să fie sigură pentru toți urmașii: nu numai pentru cei ce țin de Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor 17 (după cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri”✡), înaintea Celui în care a crezut el — Dumnezeu, care dă viață celor morți și cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. 18 Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde, ca să devină tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i se spusese: „Așa vor fi urmașii tăi.”✡ 19 Și, fără să slăbească în credință, el nu s-a gândit la propriul său trup, deja vlăguit (întrucât avea aproape o sută de ani), și nici la faptul că pântecele Sarei era mort. 20 Privind însă la făgăduința lui Dumnezeu, nu s-a clătinat din pricina necredinței, ci s-a întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu, 21 fiind pe deplin încredințat că ceea ce a făgăduit El, este în stare să și împlinească. 22 De aceea, lucrul acesta i-a și fost „socotit drept neprihănire”.✡ 23 Dar nu s-a scris doar pentru el că i-a fost socotit, 24 ci și pentru noi, cărora urmează să ne fie socotit, celor ce credem în Cel ce L-a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat la moarte pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.