11
1 Tare aș vrea să-mi îngăduiți puțină nebunie! Dar, de fapt, îmi și îngăduiți!
2 Căci sunt gelos pe voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, fiindcă v-am logodit cu un singur Soț, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
3 Dar mă tem ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit-o pe Eva cu șiretenia lui, tot așa și gândurile voastre să fie abătute de la curăția și credincioșia față de Hristos.
4 Căci, dacă vine cineva și predică un alt Isus, pe care noi nu L-am predicat, sau dacă primiți un alt duh, pe care nu l-ați primit, sau o altă „veste bună”, pe care n-ați primit-o, pe acela îl îngăduiți foarte bine!
5 Dar socotesc că eu nu sunt cu nimic mai prejos decât acești apostoli nespus de mari!
6 Chiar dacă sunt neiscusit în vorbire, nu sunt însă și în cunoaștere; ba încă am arătat lucrul acesta printre voi în toate privințele și în totul.
7 Sau am făcut un păcat că m-am smerit pe mine însumi ca să fiți înălțați voi, întrucât v-am vestit fără plată Vestea Bună a lui Dumnezeu?
8 Am despuiat alte adunări, primind o plată de la ele, ca să vă pot sluji vouă.
9 Și când eram la voi și m-am aflat în nevoie, n-am fost o povară pentru nimeni; căci nevoia mea a fost împlinită de frații veniți din Macedonia. În toate m-am ferit și mă voi feri să vă fiu o povară.
10 Pe cât este de adevărat că adevărul lui Hristos este în mine, această laudă a mea nu va fi oprită în ținuturile Ahaiei!
11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu știe!
12 Dar ceea ce fac, voi face și mai departe, ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, pentru ca, în lucrurile cu care se laudă, să fie găsiți la fel ca noi.
13 Căci astfel de oameni sunt apostoli mincinoși, lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.
14 Și nu este de mirare, fiindcă însuși Satana se preface într-un înger de lumină.
15 Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.
16 Spun iarăși: să nu mă socotească nimeni nebun! Sau, dacă nu, primiți-mă măcar ca pe un nebun, ca să mă laud și eu puțin!
17 Ceea ce spun acum, nu spun după îndemnul Domnului, ci ca în nebunie, în această încredere de a mă lăuda.
18 Fiindcă mulți se laudă potrivit firii pământești, mă voi lăuda și eu.
19 Căci voi, fiind înțelepți, îi îngăduiți cu plăcere pe nebuni!
20 Într-adevăr, îngăduiți dacă vă aduce cineva în robie, dacă vă mănâncă averea, dacă vă prinde în capcană, dacă se înalță pe sine, dacă vă lovește peste față!
21 Spre rușinea mea o spun, că noi am fost slabi! Totuși, în orice ar îndrăzni cineva — vorbesc în nebunie — îndrăznesc și eu!
22 Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei urmași ai lui Avraam? Și eu sunt!
23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? — vorbesc ca un ieșit din minți — eu sunt și mai mult: în osteneli, mult mai mult; în închisori, mult mai mult; în bătăi, peste măsură; adesea în primejdii de moarte.
24 De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una;
25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am petrecut în largul mării.
26 Adesea în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetate, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși;
27 în muncă grea și osteneală, în privegheri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!
28 Iar pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate adunările.
29 Cine este slab, fără să fiu și eu slab? Cine este făcut să se poticnească, fără ca eu să nu ard de indignare?
30 Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea!
31 Dumnezeul și Tatăl Domnului Isus Hristos, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint!
32 În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea damascenilor ca să mă prindă,
33 dar am fost coborât într-un coș, printr-o fereastră din zid, și am scăpat din mâinile lui.