1 Dacă vorbesc limbile oamenilor și ale îngerilor, dar nu am dragoste, am ajuns ca o aramă care sună și ca un țambal care sună. 2 Dacă am darul profeției și cunosc toate tainele și toată știința și dacă am toată credința, încât să mut munții, dar nu am dragoste, nu sunt nimic. 3 Dacă dau toate bunurile mele pentru a hrăni pe cei săraci și dacă îmi dau trupul pentru a fi ars, dar nu am dragoste, nu-mi folosește la nimic.

4 Dragostea este răbdătoare și bună. Dragostea nu invidiază. Iubirea nu se laudă, nu este mândră, 5 nu se comportă necorespunzător, nu-și caută propria cale, nu se lasă provocată, nu ține cont de rău; 6 nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr; 7 suportă totul, crede totul, speră totul și rabdă totul.

8 Dragostea nu dă greș niciodată. Dar acolo unde există profeții, ele vor fi desființate. Acolo unde există diverse limbi, ele vor înceta. Acolo unde există cunoaștere, ea va dispărea. 9 Căci noi cunoaștem în parte și profețim în parte; 10 dar când va veni ceea ce este complet, atunci ceea ce este parțial va fi desființat. 11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil. Acum, când am devenit om, am lăsat deoparte lucrurile copilărești. 12 Căci acum vedem într-o oglindă, slab, dar apoi față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum și eu am fost cunoscut pe deplin. 13 Dar acum rămân credința, nădejdea și dragostea — acestea trei. Cea mai mare dintre acestea este dragostea.