14
1 Și Hiram, împăratul Tirului, a trimis la David mesageri și lemnărie de cedru, cu pietrari și tâmplari, pentru a-i construi o casă.
2 Și David a înțeles că DOMNUL l-a întărit împărat peste Israel, fiindcă împărăția sa a fost ridicată pe înălțimi, din cauza poporului său Israel.
3 Și David și-a luat mai multe soții la Ierusalim: și David a născut mai mulți fii și fiice.
4 Și acestea sunt numele copiilor lui pe care i-a avut în Ierusalim: pe Șamua și pe Șobab, pe Natan și pe Solomon,
5 Și pe Ibhar și pe Elișua și pe Elpelet,
6 Și pe Noga și pe Nefeg și pe Iafia,
7 Și pe Elișama și pe Beeliada și pe Elifelet.
8 Și când filistenii au auzit că David a fost uns împărat peste întregul Israel, toți filistenii s-au urcat să îl caute pe David. Și David a auzit și a ieșit împotriva lor.
9 Și filistenii au venit și s-au întins în valea lui Refaim.
10 Și David a cerut sfat de la Dumnezeu, spunând: Să mă urc împotriva filistenilor; îi vei da în mâna mea? Și DOMNUL i-a spus: Urcă-te; căci îi voi da în mâna ta.
11 Astfel s-au urcat la Baal-Perațim; și David i-a lovit acolo. Atunci David a spus: Dumnezeu s-a năpustit asupra dușmanilor mei prin mâna mea ca năpustirea apelor, de aceea au pus acelui loc numele, Baal-Perațim.
12 Și ei și-au lăsat dumnezeii acolo, iar David a dat poruncă și au fost arși cu foc.
13 Și filistenii s-au întins din nou în vale.
14 De aceea David a cerut din nou, sfat de la Dumnezeu; și Dumnezeu i-a spus: Nu te urca după ei; întoarce-te de la ei și vino asupra lor de partea opusă, a duzilor.
15 Și va fi, când vei auzi un foșnit de pași în vârful duzilor, atunci să ieși la bătălie, fiindcă Dumnezeu a ieșit înaintea ta pentru a lovi oastea filistenilor.
16 David de aceea a făcut precum Dumnezeu îi poruncise, și au lovit oastea filistenilor de la Gabaon chiar până la Ghezer.
17 Și faima lui David s-a răspândit în toate țările; și DOMNUL a adus frica de el asupra tuturor națiunilor.