11
Atunci tot Israelul s-a adunat la David la Hebron, spunând: Iată, noi suntem din osul tău și carnea ta. Și mai mult, odinioară, chiar când Saul era împărat, tu ai fost cel care ai scos și ai adus pe Israel, și DOMNUL Dumnezeul tău ți-a spus: Tu vei paște poporul meu Israel și vei fi conducător peste poporul meu Israel. De aceea au venit toți bătrânii lui Israel la împărat în Hebron; și David a făcut un legământ cu ei în Hebron înaintea DOMNULUI; și ei au uns pe David împărat peste Israel, conform cuvântului DOMNULUI prin Samuel. Și David și tot Israelul au mers la Ierusalim, care este Iebus; unde erau iebusiții, locuitorii țării. Și locuitorii din Iebus i-au spus lui David: Să nu intri aici. Totuși David a luat cetățuia Sionului, care este cetatea lui David. Și David a spus: Oricine lovește primul pe iebusiți va fi mai marele și căpetenia. Atunci Ioab, fiul Țeruiei, s-a urcat primul și a fost mai marele. Și David a locuit în cetățuie; de aceea au numit-o cetatea lui David. Și a construit cetatea de jur împrejur, de la Milo de jur împrejur; și Ioab a reparat restul cetății. Astfel David a crescut din ce în ce mai mare, fiindcă DOMNUL oștirilor era cu el. 10 Aceștia de asemenea sunt mai marii războinicilor pe care David îi avea, care s-au întărit cu el în împărăția sa și cu tot Israelul, pentru a-l face împărat, conform cuvântului DOMNULUI referitor la Israel. 11 Și acesta este numărul războinicilor pe care David i-a avut, Iașobeam, un hacmonit, mai marele căpeteniilor; și-a ridicat sulița împotriva a trei sute, pe care i-a ucis odată. 12 Și după el era Eleazar, fiul lui Dodo, ahohitul, care era unul dintre cei trei viteji. 13 El era cu David la Pas-Damim și acolo filistenii s-au adunat la bătălie, unde era o bucată de pământ plină de orz; și poporul a fugit din fața filistenilor. 14 Și ei s-au așezat în mijlocul acelei bucăți și au eliberat-o și au ucis pe filisteni; și DOMNUL i-a salvat printr-o mare eliberare. 15 Și trei dintre cele treizeci de căpetenii au coborât la stânca lui David în peștera lui Adulam; și oastea filistenilor avea tabăra așezată în valea lui Refaim. 16 Și David era în întăritură și garnizoana filistenilor era atunci la Betleem. 17 Și David a tânjit și a spus: Ah, de mi-ar da cineva să beau apă din fântâna Betleemului, care este la poartă! 18 Și cei trei au pătruns prin oastea filistenilor și au tras apă din fântâna Betleemului, care era la poartă și au luat-o și au adus-o la David, dar David nu a dorit să bea din ea, ci a turnat-o pentru DOMNUL, 19 Și a spus: Dumnezeul meu să mă ferească să fac acest lucru! Să beau sângele acestor bărbați care și-au pus viețile în primejdie? căci cu prețul vieților lor au adus-o. De aceea nu a voit să o bea. Aceste lucruri au fost făcute de acești trei care erau cei mai viteji. 20 Și Abișai, fratele lui Ioab, el era mai marele celor trei, căci ridicându-și sulița împotriva a trei sute, i-a ucis și a avut nume printre cei trei. 21 Dintre cei trei, el era demn de mai multă cinste decât ceilalți doi; căci era căpetenia lor, totuși nu a ajuns pe cei trei dintâi. 22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz, din Cabțeel, care făcuse multe fapte; a ucis doi bărbați, ca niște lei, din Moab, de asemenea a coborât și a ucis un leu, într-o groapă, într-o zi cu zăpadă. 23 Și a ucis un egiptean, un bărbat de o mare statură, înalt de cinci coți; și în mâna egipteanului era o suliță ca bârna țesătorului; iar el s-a coborât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță. 24 Aceste lucruri le-a făcut Benaia fiul lui Iehoiada și a avut întâiul nume printre cei trei viteji. 25 Iată, era demn de cinste printre cei treizeci, dar nu a ajuns la cei trei dintâi; și David l-a pus peste garda lui. 26 De asemenea războinicii din armate erau: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem; 27 Șamot, haroritul; Haleț, pelonitul; 28 Ira fiul lui Icheș, tecoitul; Abiezer, antotitul; 29 Sibecai, hușatitul; Ilai, ahohitul; 30 Maharai, netofatitul; Heled, fiul lui Baana, netofatitul; 31 Itai, fiul lui Ribai din Ghibea care aparținea copiilor lui Beniamin; Benaia, piratonitul; 32 Hurai de la pâraiele din Gaaș; Abiel, arbatitul; 33 Azmavet, baharumitul; Eliahba, șaalbonitul; 34 Fiii lui Hașem, ghizonitul; Ionatan, fiul lui Șaghe, hararitul; 35 Ahiam, fiul lui Sacar, hararitul; Elifal, fiul lui Ur; 36 Hefer, mecheratitul; Ahiia, pelonitul; 37 Hețro, carmelitul; Naarai, fiul lui Ezbai; 38 Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; 39 Țelec, amonitul; Naharai, beerotitul, purtătorul de arme al lui Ioab, fiul Țeruiei; 40 Ira, ieteritul; Gareb, ieteritul; 41 Urie, hititul; Zabad, fiul lui Ahlai; 42 Adina, fiul lui Șiza, rubenitul, o căpetenie a rubeniților și treizeci cu el; 43 Hanan, fiul lui Maaca; și Iosafat, mitnitul; 44 Ozia, așterotitul; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam, aroeritul; 45 Iediael, fiul lui Șimri; și Ioha, fratele său, tițitul; 46 Eliel, mahavitul; și Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam; și Itma, moabitul; 47 Eliel și Obed și Iaasiel, mesobaitul.