9
1 Și profetul Elisei a chemat pe unul dintre copiii profeților și i-a spus: Încinge-ți coapsele și ia acest vas cu untdelemn în mâna ta și du-te în Ramot-Galaad;
2 Și când ajungi acolo, uită-te acolo după Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, și intră și fă-l să se ridice din mijlocul fraților săi și du-l în camera dinăuntru.
3 Atunci ia vasul cu untdelemn și toarnă-l pe capul său și zi: Astfel spune DOMNUL: Te-am uns împărat peste Israel. Apoi deschide ușa și fugi și nu întârzia.
4 Astfel tânărul, profetul tânăr, a mers la Ramot-Galaad.
5 Și după ce a intrat, iată, căpeteniile oștirii erau așezate, iar el a spus: Am o vorbă către tine, căpetenie. Și Iehu a zis: Către care dintre noi toți? Iar el a spus: Către tine, căpetenie.
6 Iar el s-a ridicat și a intrat în casă, și el a turnat untdelemnul pe capul lui și i-a zis: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Te-am uns împărat peste poporul DOMNULUI, peste Israel.
7 Și tu vei lovi casa lui Ahab, stăpânul tău, pentru a răzbuna sângele servitorilor mei, profeții, și sângele tuturor servitorilor DOMNULUI din mâna Izabelei.
8 Pentru că toată casa lui Ahab va pieri; și voi stârpi din Ahab pe cel care urinează la perete și pe cel închis și pe cel rămas în Israel;
9 Și voi face casa lui Ahab precum casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și precum casa lui Baașa, fiul lui Ahiia.
10 Și câinii o vor mânca pe Izabela în moștenirea lui Izreel și nu va fi nimeni să o îngroape. Și el a deschis ușa și a fugit.
11 Atunci Iehu a ieșit la servitorii domnului său; și unul i-a spus: Este totul bine? Pentru ce a venit acest nebun la tine? Și el le-a zis: Cunoașteți pe om și vorbirea lui.
12 Iar ei au zis: Minciună, spune-ne acum. Iar el a zis: Așa și așa mi-a vorbit, spunând: Așa zice DOMNUL: Te-am uns împărat peste Israel.
13 Atunci s-au grăbit și și-au luat fiecare haina sa și le-au pus sub el la capătul de sus al treptelor, și au sunat din trâmbițe, spunând: Iehu este împărat.
14 Astfel Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, a uneltit împotriva lui Ioram. (Și Ioram păzea Ramot-Galaadul, el și tot Israelul, din cauza lui Hazael, împăratul Siriei.
15 Dar împăratul Ioram s-a întors să se vindece în Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii, când se lupta împotriva lui Hazael, împăratul Siriei.) Și Iehu a zis: Dacă este voia voastră, să nu lăsați pe nimeni să iasă sau să scape din cetate pentru a merge să spună aceasta în Izreel.
16 Astfel Iehu s-a urcat în car și a mers la Izreel, pentru că Ioram zăcea acolo. Și Ahazia, împăratul lui Iuda, coborâse să îl vadă pe Ioram.
17 Și acolo stătea în picioare un paznic pe turnul din Izreel și a văzut ceata lui Iehu pe când venea și a spus: Văd o ceată. Și Ioram a zis: Ia un călăreț și trimite-l să îi întâmpine și să spună: Este pace?
18 Astfel, a mers unul călare să îl întâmpine și a zis: Astfel spune împăratul: Este pace? Și Iehu a zis: Ce ai tu a face cu pacea? Treci înapoia mea. Și paznicul a spus, zicând: Mesagerul a mers la ei, dar nu se întoarce.
19 Atunci a trimis pe un al doilea călare, care a venit la ei și a zis: Astfel spune împăratul: Este pace? Și Iehu a răspuns: Ce ai tu a face cu pacea? Treci înapoia mea.
20 Și paznicul a spus, zicând: El a mers la ei și nu se întoarce; și mânatul este ca mânatul lui Iehu, fiul lui Nimși, pentru că mână furios.
21 Și Ioram a spus: Pregătiți! Și carul său a fost pregătit. Și Ioram, împăratul lui Israel, și Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieșit fiecare în carul său și au mers să întâmpine pe Iehu și l-au întâlnit la câmpul lui Nabot izreelitul.
22 Și s-a întâmplat, după ce Ioram l-a văzut pe Iehu, că a zis: Este pace, Iehu? Iar el a răspuns: Ce pace, atât timp cât curviile mamei tale Izabela și vrăjitoriile ei sunt atât de multe?
23 Și Ioram și-a întors mâinile și a fugit și i-a spus lui Ahazia: Trădare, Ahazia.
24 Și Iehu a încordat arcul cu toată tăria lui și l-a lovit pe Ioram între brațe și săgeata i-a trecut prin inimă iar el a căzut în carul său.
25 Atunci Iehu i-a zis lui Bidcar, căpetenia sa: Ia-l și aruncă-l în bucata de pământ a lui Nabot izreelitul, pentru că, adu-ți aminte, când noi doi mânam împreună în urma lui Ahab, tatăl său, că DOMNUL a pus această povară asupra lui;
26 Într-adevăr, am văzut ieri sângele lui Nabot și sângele fiilor săi, spune DOMNUL; și îți voi răsplăti în această bucată de pământ, spune DOMNUL. Acum de aceea, ridică-l și aruncă-l în această bucată de pământ, conform cuvântului DOMNULUI.
27 Dar când Ahazia, împăratul lui Iuda, a văzut aceasta, a fugit pe calea casei din grădină. Și Iehu l-a urmărit și a zis: Loviți-l și pe el în car. Și l-au lovit la suișul spre Gur, care este lângă Ibleam. Și el a fugit la Meghido și a murit acolo.
28 Și servitorii săi l-au dus într-un car la Ierusalim și l-au îngropat în mormântul său cu părinții săi în cetatea lui David.
29 Și în al unsprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, Ahazia a început să domnească peste Iuda.
30 Și după ce Iehu a venit în Izreel, Izabela a auzit de aceasta; și și-a vopsit fața și și-a împodobit capul și s-a uitat pe fereastră.
31 Și pe când Iehu intra pe poartă, ea a spus: A avut Zimri pace, cel care l-a ucis pe stăpânul său?
32 Și el și-a ridicat fața spre fereastră și a zis: Cine este de partea mea? Cine? Și s-au uitat la el doi sau trei fameni.
33 Și el a spus: Aruncați-o jos. Astfel, ei au aruncat-o jos; și din sângele ei a fost stropit pe zid și pe cai; și el a călcat-o în picioare.
34 Și după ce el a intrat, a mâncat și a băut și a spus: Duceți-vă, vedeți acum pe această femeie blestemată și îngropați-o, pentru că este fiică de împărat.
35 Și au mers să o îngroape; dar nu au mai găsit din ea decât craniul și labele picioarelor și palmele mâinilor ei.
36 De aceea s-au întors și i-au spus. Iar el a zis: Acesta este cuvântul DOMNULUI, pe care l-a vorbit prin servitorul său, Ilie tișbitul, spunând: Câinii vor mânca în moștenirea lui Izreel carnea Izabelei;
37 Și trupul mort al Izabelei va fi ca balega pe fața câmpului în moștenirea lui Izreel; astfel încât ei nu vor putea spune: Aceasta este Izabela.