3
1 Și Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda, și a domnit doisprezece ani.
2 Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; dar nu ca tatăl său și ca mama sa, pentru că a îndepărtat chipul lui Baal, pe care tatăl său îl făcuse.
3 Totuși s-a alipit de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; nu s-a depărtat de ele.
4 Și Meșa, împăratul Moabului, era un stăpân de oi și a dat împăratului lui Israel o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci, cu lână.
5 Dar s-a întâmplat, după ce a murit Ahab, că împăratul Moabului s-a răzvrătit împotriva împăratului lui Israel.
6 Și împăratul Ioram a ieșit din Samaria în același timp și a numărat tot Israelul.
7 Și a mers și a trimis la Iosafat, împăratul lui Iuda, spunând: Împăratul Moabului s-a răzvrătit împotriva mea, vei merge cu mine împotriva Moabului la bătălie? Iar el a spus: Mă voi urca; eu sunt precum ești tu, poporul meu precum poporul tău și caii mei precum caii tăi.
8 Și a zis: Pe ce cale să ne urcăm? Iar el a răspuns: Pe calea pustiului Edomului.
9 Astfel împăratul lui Israel a mers împreună cu împăratul lui Iuda și împăratul Edomului; și au făcut un ocol de șapte zile de călătorie; și nu era apă pentru oștire și pentru vitele care îi urmau.
10 Și împăratul lui Israel a spus: Vai, pentru că DOMNUL a chemat pe acești trei împărați împreună, pentru a-i da în mâna Moabului!
11 Dar Iosafat a spus: Nu este aici un profet al DOMNULUI, ca să întrebăm pe DOMNUL prin el? Și unul dintre servitorii împăratului lui Israel a răspuns și a zis: Aici este Elisei, fiul lui Șafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.
12 Și Iosafat a spus: Cuvântul DOMNULUI este cu el. Astfel, împăratul lui Israel și Iosafat și împăratul Edomului au coborât la el.
13 Și Elisei i-a spus împăratului lui Israel: Ce am eu a face cu tine? Du-te la profeții tatălui tău și la profeții mamei tale. Și împăratul lui Israel i-a zis: Nu, pentru că DOMNUL a chemat pe acești trei împărați împreună, pentru a-i da în mâna Moabului.
14 Și Elisei a zis: Precum DOMNUL oștirilor trăiește, înaintea căruia stau în picioare, într-adevăr, dacă nu aș lua aminte la fața lui Iosafat, împăratul lui Iuda, nu m-aș uita la tine, nici nu te-aș vedea.
15 Dar acum aduceți-mi un cântăreț cu harpă. Și s-a întâmplat, în timp ce cânta cântărețul cu harpă, că mâna DOMNULUI a venit peste el.
16 Și el a spus: Astfel spune DOMNUL: Faceți în această vale groapă lângă groapă.
17 Fiindcă astfel spune DOMNUL: Nu veți vedea vânt, nici nu veți vedea ploaie; totuși această vale va fi umplută cu apă, ca voi să beți, deopotrivă voi și vitele voastre și animalele voastre.
18 Și acesta este doar un lucru ușor înaintea ochilor DOMNULUI, el va da de asemenea pe moabiți în mâna voastră.
19 Și veți lovi fiecare cetate întărită și fiecare cetate aleasă și veți tăia fiecare copac bun și veți astupa toate fântânile de apă și veți strica cu pietre fiecare bucată bună de pământ.
20 Și s-a întâmplat dimineața, când darul de mâncare era oferit că, iată, a venit apă de pe calea Edomului și țara s-a umplut cu apă.
21 Și când toți moabiții au auzit că împărații s-au urcat să lupte împotriva lor, s-au adunat toți cei care erau în stare să poarte armură, și mai vârstnici, și au stat în picioare la graniță.
22 Și s-au sculat dis-de-dimineață și soarele a strălucit peste apă și moabiții au văzut apa roșie ca sângele de cealaltă parte;
23 Și au spus: Acesta este sânge; împărații sunt nimiciți cu desăvârșire și s-au lovit unul pe altul; și acum, Moabule, la pradă.
24 Și, când au ajuns la tabăra lui Israel, israeliții s-au ridicat și au lovit pe moabiți, astfel încât ei au fugit dinaintea lor; dar ei au mers înainte lovind pe moabiți, chiar în țara lor.
25 Și au dărâmat cetățile și pe fiecare bucată bună de pământ și-a aruncat fiecare om piatra lui și l-au umplut; și au astupat toate fântânile de apă și au tăiat fiecare copac bun; doar în Chir-Hareset au lăsat pietrele; totuși aruncătorii cu praștia l-au înconjurat și l-au lovit.
26 Și când împăratul Moabului a văzut că bătălia era prea aspră pentru el, a luat cu el șapte sute de bărbați care scoteau săbiile, pentru a pătrunde până la împăratul Edomului; dar nu au putut.
27 Atunci a luat pe cel mai în vârstă fiu al său care trebuia să domnească în locul său și l-a oferit ca ofrandă arsă pe zid. Și a fost mare indignare împotriva lui Israel; și au plecat de la el și s-au întors în țara lor.