1 Atunci a răspuns Țofar naamatitul și a zis: 2 Nu ar trebui să se răspundă mulțimii de cuvinte? Și ar trebui să fie declarat drept un om plin de vorbire? 3 Ar trebui minciunile tale să facă pe oameni să tacă? Și când tu batjocorești, nu te va face niciun om de rușine? 4 Pentru că ai spus: Doctrina mea este pură și eu sunt curat în ochii tăi. 5 Dar de ar vorbi Dumnezeu și și-ar deschide buzele împotriva ta; 6 Și de ți-ar arăta tainele înțelepciunii, că ele sunt dublul a ceea ce este! Să știi de aceea că Dumnezeu îți cere mai puțin decât merită nelegiuirea ta. 7 Poți tu prin cercetare să găsești pe Dumnezeu? Poți afla până la desăvârșire pe cel Atotputernic? 8 Este la fel de înaltă ca cerul; ce poți tu face? Mai adâncă decât iadul; ce poți tu cunoaște? 9 Măsura ei este mai lungă decât pământul și mai largă decât marea. 10 Dacă el retează și închide, sau adună, atunci cine îl poate împiedica? 11 Pentru că el cunoaște oamenii deșerți și vede stricăciunea; nu va lua el aminte la ea? 12 Căci omul deșert ar fi înțelept, deși omul se naște ca mânzul unei măgărițe sălbatice. 13 Dacă îți pregătești inima și îți întinzi mâinile spre el, 14 Dacă este nelegiuire în mâna ta, pune-o departe și să nu locuiască stricăciunea în corturile tale. 15 Fiindcă atunci îți vei ridica fața fără pată; da, vei fi neclintit și nu te vei teme; 16 Deoarece îți vei uita nefericirea și ți-o vei aminti ca ape care trec; 17 Și vârsta ta va fi mai senină ca miezul zilei; vei străluci, vei fi ca dimineața. 18 Și vei fi în siguranță, pentru că este speranță; da, vei săpa împrejurul tău și te vei odihni în siguranță. 19 De asemenea te vei culca și nimeni nu te va înspăimânta; da, mulți te vor implora. 20 Dar ochii celor stricați se vor sfârși și nu vor scăpa și speranța lor va fi darea duhului.