1 În anul în care împăratul Ozia a murit am văzut de asemenea pe Domnul şezând pe un tron, înalt şi ridicat, şi trena lui a umplut templul. 2 Deasupra stăteau serafimii, fiecare avea şase aripi; cu două îşi acoperea faţa şi cu două îşi acoperea picioarele şi cu două zbura. 3 Şi unul striga către altul şi spunea: Sfânt, sfânt, sfânt este DOMNUL oştirilor, întregul pământ este plin de gloria sa. 4 Şi stâlpii uşii se mişcau la vocea celui care striga şi s-a umplut casa cu fum. 5 Atunci am spus: Vai mie! Căci sunt stârpit, pentru că sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, fiindcă ochii mei au văzut pe Împăratul, pe DOMNUL oştirilor. 6 Atunci unul dintre serafimi a zburat la mine, având în mâna lui un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştii de pe altar; 7 Şi l-a aşezat pe gura mea şi a spus: Iată, acesta ţi-a atins buzele; şi nelegiuirea ta este înlăturată şi păcatul tău îndepărtat. 8 De asemenea am auzit vocea Domnului, spunând: Pe cine să trimit şi cine va merge pentru noi? Atunci am spus: Iată-mă, trimite-mă. 9 Iar el a spus: Du-te şi spune acestui popor: Auziţi, într-adevăr, dar nu înţelegeţi; şi priviţi, într-adevăr, dar nu pricepeţi. 10 Îngraşă inima acestui popor şi îngreunează-le urechile şi închide-le ochii, ca să nu vadă cu ochii lor şi să nu audă cu urechile lor şi să nu înţeleagă cu inima lor şi să se întoarcă şi să fie vindecaţi. 11 Atunci am spus: Doamne, până când? Iar el a răspuns: Până când cetăţile vor rămâne pustiite, fără locuitori, şi casele, fără oameni, şi pământul complet pustiit, 12 Şi DOMNUL va fi îndepărtat pe oameni şi va fi o mare părăsire în mijlocul ţării. 13 Dar totuşi în aceasta va rămâne o zecime şi ea se va întoarce şi va fi mâncată ca un ulm şi ca un stejar a căror viaţă este în ei, când îşi scutură frunzele; tot astfel sămânţa sfântă va fi viaţa acesteia.