23
1 Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând:
2 Fiu al omului, erau două femei, fiicele unei singure mame;
3 Și ele au comis curvie în Egipt; au comis curvie în tinerețea lor; acolo le-au fost strânși sânii și acolo și-au lovit sânul fecioriei lor.
4 Și numele lor erau Ohola, cea mare și Oholiba sora ei; și ele erau ale mele și au născut fii și fiice. Astfel erau numele lor: Samaria este Ohola și Ierusalimul este Oholiba.
5 Și Ohola a făcut pe curva când era a mea; și s-a aprins după iubiții ei, după asirienii, vecinii ei,
6 Care erau îmbrăcați în albastru, căpetenii și conducători, cu toții tineri de dorit, călăreți, călărind pe cai.
7 Astfel ea și-a curvit cu aceia, cu toți bărbații aleși ai Asiriei și cu toți după care se aprindea; cu toți idolii lor se pângărea.
8 Și nu și-a părăsit curviile aduse din Egipt, pentru că în tinerețea ei s-au culcat cu ea și i-au lovit sânii fecioriei ei și și-au turnat curvia lor peste ea.
9 Pentru aceea am dat-o în mâna iubiților ei, în mâna asirienilor, după care se aprinsese.
10 Aceștia i-au dezvelit goliciunea; au luat pe fiii ei și pe fiicele ei, iar pe ea au ucis-o cu sabia; și ea a devenit faimoasă printre femei; fiindcă au făcut judecată asupra ei.
11 Și când sora ei Oholiba a văzut aceasta, ea a fost mai coruptă în iubirea ei necumpătată decât ea și în curviile ei mai mult decât sora ei în curviile ei.
12 Ea s-a aprins după asirieni, vecinii ei, căpetenii și conducători îmbrăcați în măreție, călăreți călărind pe cai, cu toții tineri de dorit.
13 Atunci am văzut că ea s-a pângărit, că ele amândouă au luat o singură cale,
14 Și că ea și-a înmulțit curviile, pentru că atunci când a văzut bărbați gravați pe perete, chipurile caldeenilor desenate cu roșu aprins,
15 Încinși cu brâie peste coapsele lor, preafrumoși în tiare vopsite pe capetele lor, cu toții prinți frumoși la privit, după felul babilonienilor din Caldeea, țara lor de naștere;
16 Și îndată ce i-a văzut cu ochii ei, s-a aprins după ei și a trimis mesageri la ei în Caldeea.
17 Și babilonienii au venit la ea, în patul de dragoste, și au pângărit-o cu curvia lor și ea s-a murdărit cu ei și mintea ei s-a înstrăinat de ei.
18 Astfel ea și-a dezvelit curviile ei și și-a dezvelit goliciunea; atunci mintea mea s-a înstrăinat de ea, precum mintea mea s-a înstrăinat de sora ei.
19 Totuși ea și-a înmulțit curviile ei, aducându-și aminte de zilele tinereții ei, în care făcea pe curva în țara Egiptului.
20 Fiindcă ea s-a aprins după concubinii ei, a căror carne este ca și carnea măgarilor și a căror scurgere este ca și scurgerea cailor.
21 Astfel ți-ai adus aminte desfrânarea tinereții tale, când sânii tăi erau loviți de egipteni, pentru pieptul tinereții tale.
22 De aceea, Oholiba, astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, voi ridica împotriva ta pe iubiții tăi, de care mintea ta s-a înstrăinat și îi voi aduce împotriva ta de fiecare parte;
23 Pe babilonieni și pe toți caldeenii, Pecodul și Șoa și Coah și pe toți asirienii împreună cu ei; cu toții tineri de dorit, căpetenii și conducători, domni mari și renumiți, cu toții călărind pe cai.
24 Și ei vor veni împotriva ta cu care, căruțe și roți și cu o adunare de popoare, care vor pune împotriva ta pavăză și scut și coif, de jur împrejur; și voi pune judecată înaintea lor și conform cu judecățile lor ei te vor judeca.
25 Și îmi voi întoarce gelozia împotriva ta și ei se vor purta furios cu tine; îți vor lua nasul și urechile; și rămășița ta va cădea prin sabie, ei vor lua pe fiii tăi și pe fiicele tale; și rămășița ta va fi nimicită prin foc.
26 De asemenea te vor dezbrăca de hainele tale și îți vor lua bijuteriile tale frumoase.
27 Astfel voi face eu să înceteze desfrânarea ta din tine și curvia ta adusă din țara Egiptului; astfel încât să nu îți ridici ochii spre ei, nici să nu îți mai amintești de Egipt.
28 Pentru că astfel spune DOMNUL Dumnezeu: Iată, te voi da în mâna celor pe care îi urăști, în mâna celor de care mintea ta s-a înstrăinat;
29 Și ei se vor purta cu tine cu ură și îți vor lua toată munca și te vor lăsa goală și fără haine; și goliciunea curviilor tale va fi dezvelită, deopotrivă desfrânarea ta și curviile tale.
30 Îți voi face aceste lucruri, pentru că ai curvit după păgâni și pentru că ești murdărită cu idolii lor.
31 Ai umblat în calea surorii tale; de aceea voi pune paharul ei în mâna ta.
32 Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Vei bea din adâncul și largul pahar al surorii tale; se va râde de tine în batjocură și vei fi luată în derâdere; el conține mult.
33 Vei fi umplută cu beție și întristare, cu paharul înmărmuririi și a pustiirii, cu paharul surorii tale, Samaria.
34 Îl vei bea și îl vei goli de tot și îi vei sparge cioburile și îți vei smulge sânii, pentru că eu am vorbit aceasta, spune Domnul DUMNEZEU.
35 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că m-ai uitat și m-ai lepădat înapoia spatelui tău, de aceea poartă-ți și tu desfrânarea și curviile tale.
36 DOMNUL mi-a mai spus: Fiu al omului, vei judeca tu pe Ohola și pe Oholiba? Da, vestește-le urâciunile lor;
37 Pentru că ele au curvit și sânge este în mâinile lor; și cu idolii lor au comis adulter și de asemenea au făcut pe fiii lor, pe care mi i-au născut, să treacă pentru ele prin foc, pentru a-i mânca.
38 Mai mult, aceasta mi-au făcut: au spurcat sanctuarul meu în aceeași zi și au pângărit sabatele mele.
39 Pentru că atunci când au ucis pe copiii lor pentru idolii lor, atunci au intrat în aceeași zi în sanctuarul meu pentru a-l spurca; și, iată, astfel au făcut ei în mijlocul casei mele.
40 Și mai mult, ați trimis după bărbați să vină de departe, la care un mesager a fost trimis; și, iată, ei au venit; pentru ei te-ai spălat, ți-ai vopsit ochii și te-ai împodobit cu ornamente,
41 Și ai șezut pe un pat maiestos și o masă pregătită înaintea lui, pe care ai pus tămâia mea și untdelemnul meu.
42 Și vocea unei mulțimi tihnite era cu ea; și cu bărbații de rând au fost aduși sabeeni din pustie, care au pus brățări pe mâinile lor și coroane frumoase pe capetele lor.
43 Atunci i-am spus celei îmbătrânite în adultere: Vor curvi cu ea și ea cu ei?
44 Totuși ei au intrat la ea precum intră la o femeie care face pe curva; astfel au intrat ei la Ohola și la Oholiba, femeile desfrânate.
45 Și bărbații drepți, le vor judeca după felul celor adultere și după felul femeilor care varsă sânge, pentru că sunt adultere și sânge este în mâinile lor.
46 Pentru că astfel spune Domnul DUMNEZEU: Voi aduce o ceată asupra lor și le voi da să fie alungate și prădate.
47 Și ceata le va ucide cu pietre și le va tăia cu săbiile lor; ei vor ucide pe fiii lor și pe fiicele lor și le vor arde casele cu foc.
48 Astfel voi face desfrânarea ta să înceteze din țară, ca toate femeile să fie învățate să nu facă după desfrânarea voastră.
49 Și ei vor întoarce desfrânarea voastră asupra voastră și voi veți purta păcatele idolilor voștri; și veți cunoaște că eu sunt Domnul DUMNEZEU.