24
1 Și după cinci zile, Anania, marele preot, a coborât cu bătrânii și cu un anumit orator, numit Tertul, care l-au înștiințat pe guvernator împotriva lui Pavel.
2 Și după ce a fost chemat, Tertul a început să acuze, spunând: Văzând că prin tine ne bucurăm de multă pace și că au fost făcute lucrări bune pentru această națiune prin prevederea ta,
3 Le primim întotdeauna și în toate locurile, preanobile Felix, cu toată mulțumirea.
4 Dar ca nu cumva să te mai rețin, te rog să ne asculți pe scurt cu bunăvoința ta.
5 Fiindcă l-am găsit pe acest bărbat a fi o ciumă, instigator la revoltă printre toți iudeii din întreaga lume și un conducător al partidei nazarinenilor;
6 Care a încercat de asemenea să pângărească templul; și pe care l-am prins și voiam să îl judecăm conform cu legea noastră.
7 Dar căpetenia Lisias a venit și l-a luat cu mare violență din mâinile noastre,
8 Și a poruncit acuzatorilor lui să vină înaintea ta. Dacă îl vei cerceta, tu însuți vei putea afla de la el despre toate lucrurile de care îl acuzăm noi.
9 Și iudeii au aprobat și ei, spunând că așa stau lucrurile.
10 Atunci Pavel, după ce guvernatorul i-a făcut semn să vorbească, a răspuns: Deoarece știu că de mulți ani ai fost judecător al acestei națiuni, cu atât mai bucuros răspund pentru mine însumi;
11 Ca să poți înțelege, că nu sunt decât douăsprezece zile de când am urcat să mă închin la Ierusalim.
12 Și nu m-au găsit în templu dezbătând cu cineva, nici făcând agitație a mulțimii, nici în sinagogi, nici în cetate;
13 Nici nu pot dovedi lucrurile de care acum mă acuză.
14 Dar îți mărturisesc aceasta, că după calea pe care ei o numesc erezie, așa mă închin Dumnezeului părinților mei, crezând toate care sunt scrise în lege și în profeți;
15 Și am speranță față de Dumnezeu, pe care și ei înșiși o acceptă, că va fi o înviere a morților, deopotrivă a celor drepți și nedrepți.
16 Și în aceasta mă deprind pe mine însumi, să am întotdeauna o conștiință fără poticnire, față de Dumnezeu și oameni.
17 Și, după mulți ani, am venit să aduc națiunii mele milostenii și ofrande.
18 După care anumiți iudei din Asia m-au găsit purificat în templu, nici cu mulțime, nici cu tumult.
19 Aceștia ar trebui să se înfățișeze aici înaintea ta și să acuze, dacă au ceva împotriva mea.
20 Sau să spună aceștia dacă au găsit în mine vreo nelegiuire, în timp ce am stat în picioare înaintea consiliului,
21 Cu excepția acestei singure voci, că am strigat stând în picioare printre ei: În legătură cu învierea morților sunt eu judecat astăzi de voi.
22 Iar după ce Felix a auzit acestea, având o mai bună cunoaștere despre acea cale, i-a amânat și a spus: Când va coborî Lisias, căpetenia, voi ști pe deplin cele despre voi.
23 Și a poruncit unui centurion să îl țină pe Pavel și să îi lase libertate și să nu oprească pe niciunul dintre ai lui să îl servească, sau să vină la el.
24 Și după câteva zile, când Felix a venit cu soția lui, Drusila, care era iudeică, a trimis după Pavel și l-a ascultat despre credința în Cristos.
25 Dar pe când el discuta despre dreptate și înfrânare și judecata care va veni, Felix a tremurat și a răspuns: Acum du-te; când voi avea ocazie cuvenită, te voi chema.
26 În același timp se aștepta de asemenea ca Pavel să îi dea bani, ca să îl elibereze; de aceea a trimis adeseori după el și vorbea cu el.
27 Dar după doi ani a venit succesorul lui, Porcius Festus; și Felix, voind să arate favoare iudeilor, l-a lăsat pe Pavel legat.