4
1 Stăpânilor, dați slujitorilor voștri ceea ce este drept și cuvenit, știind că și voi aveți un Stăpân în cer.
2 Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri;
3 și rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să vestim taina lui Hristos, din pricina căreia mă și aflu în lanțuri,
4 ca s-o fac cunoscută așa cum trebuie să vorbesc.
5 Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară, răscumpărând vremea.
6 Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.
7 Tot ce mă privește pe mine vă va face cunoscut Tihic, fratele preaiubit, slujitorul credincios și împreună-rob cu mine în Domnul.
8 Vi l-am trimis înadins pentru aceasta, ca să cunoască starea voastră și să vă mângâie inimile,
9 împreună cu Onisim, fratele credincios și preaiubit, care este unul dintre ai voștri. Ei vă vor face cunoscut tot ce se petrece aici.
10 Aristarh, tovarășul meu de întemnițare, vă trimite salutări; de asemenea și Marcu, vărul lui Barnaba — cu privire la care ați primit îndrumări: „dacă vine la voi, primiți-l” —
11 și Isus, cel numit Iust. Aceștia sunt singurii mei împreună-lucrători pentru Împărăția lui Dumnezeu care provin dintre cei tăiați împrejur; ei mi-au fost o adevărată mângâiere.
12 Epafras, care este unul dintre ai voștri, un slujitor al lui Hristos, vă trimite salutări; el luptă întotdeauna pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca voi să rămâneți desăvârșiți și deplin încredințați în toată voia lui Dumnezeu.
13 Căci îi sunt martor că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Ierapole.
14 Luca, doctorul preaiubit, și Dima vă trimit salutări.
15 Salutați-i pe frații din Laodiceea, precum și pe Nimfa și adunarea din casa lui.
16 După ce va fi citită această scrisoare la voi, faceți astfel încât să fie citită și în adunarea laodiceenilor, iar voi, la rândul vostru, să citiți scrisoarea care va veni din Laodiceea.
17 Și spuneți-i lui Arhip: „Ia seama la slujirea pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o duci la îndeplinire!”
18 Eu, Pavel, scriu acest salut cu propria mea mână. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele! Harul să fie cu voi! Amin.