1 Având deci aceste promisiuni, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, ducând până la capăt sfințirea în frică de Dumnezeu.

2 Faceți-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am tras foloase de pe urma nimănui. 3 Nu spun aceasta ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte. 4 Mare este îndrăzneala mea în vorbire față de voi, mare este lauda mea cu privire la voi! Sunt plin de mângâiere, sunt copleșit de bucurie în toate necazurile noastre.

5 Căci, chiar și după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă, ci am fost necăjiți în tot felul: pe dinafară lupte, pe dinăuntru temeri. 6 Dar Dumnezeu, care îi mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit; 7 și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost el mângâiat în mijlocul vostru, întrucât ne-a istorisit despre dorul vostru arzător, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că m-am bucurat și mai mult.

8 Căci, chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu-mi pare rău, deși mi-a părut rău la început; fiindcă văd că scrisoarea aceea v-a întristat, măcar că numai pentru o vreme. 9 Acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să nu suferiți nicio pagubă din partea noastră. 10 Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință care duce la mântuire și de care nu-ți pare rău, pe când întristarea lumii aduce moartea. 11 Căci iată, tocmai faptul acesta că ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ce râvnă a trezit în voi! Da, ce dezvinovățire, ce indignare, ce teamă, ce dor arzător, ce zel, ce îndreptare a răului! În toate ați dovedit că sunteți curați în această privință. 12 Așadar, deși v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut nedreptatea, nici din pricina celui ce a suferit nedreptatea, ci pentru ca râvna voastră pentru noi să fie arătată în mijlocul vostru, înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângâiați. Iar pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți. 14 Căci, dacă m-am lăudat cu ceva față de el cu privire la voi, n-am rămas de rușine; ci, așa cum v-am spus toate lucrurile în adevăr, tot așa și lauda noastră față de Tit s-a dovedit a fi adevărată. 15 Iar dragostea lui față de voi este și mai mare, când își aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, și de cum l-ați primit cu frică și cutremur. 16 Mă bucur că în toate pot avea deplină încredere în voi!