Prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni
1
1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos* prin voia lui Dumnezeu, și fratele nostru Sostene, 2 către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint — către cei sfințiți în Hristos Isus, chemați să fie sfinți — împreună cu toți cei care cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos în orice loc, atât al lor, cât și al nostru: 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
4 Îi mulțumesc întotdeauna Dumnezeului meu cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Hristos Isus, 5 căci în toate ați fost îmbogățiți în El, în orice vorbire și în orice cunoaștere — 6 după cum mărturia despre Hristos a fost întărită în mijlocul vostru — 7 astfel încât nu duceți lipsă de niciun dar, în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Hristos, 8 care vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos. 9 Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru.
10 Vă îndemn dar, fraților,† prin Numele Domnului nostru Isus Hristos, ca toți să aveți același fel de vorbire și să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți deplin uniți în același gând și în aceeași simțire. 11 Căci mi s-a dat de știre despre voi, frații mei, de către cei din casa lui Hloe, că între voi sunt neînțelegeri. 12 Vreau să spun că fiecare dintre voi zice: „Eu îl urmez pe Pavel”, „Eu, pe Apolo”, „Eu, pe Chifa”, iar „Eu, pe Hristos”. 13 A fost Hristos împărțit? A fost Pavel răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? 14 Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am botezat pe niciunul dintre voi, în afară de Crisp și de Gaiu, 15 pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu. 16 (Am botezat și casa lui Ștefanas; în rest, nu știu să mai fi botezat pe altcineva.) 17 Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Vestea Bună — nu cu înțelepciunea cuvintelor, pentru ca nu cumva crucea lui Hristos să fie lipsită de putere. 18 Fiindcă mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier, dar pentru noi, cei ce suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris:
„Voi nimici înțelepciunea celor înțelepți
și voi zădărnici priceperea celor pricepuți.”✡
20 Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este mânuitorul de cuvinte al acestui veac? Nu a prefăcut Dumnezeu în nebunie înțelepciunea acestei lumi? 21 Căci, întrucât în înțelepciunea lui Dumnezeu lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin propria ei înțelepciune, Dumnezeu a găsit cu cale să-i mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. 22 Fiindcă iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune; 23 noi însă Îl propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o piatră de poticnire, iar pentru greci o nebunie, 24 dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, iar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.
26 Priviți, fraților, la chemarea voastră: printre voi nu sunt mulți înțelepți după firea pământească, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales; 27 însă Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți; și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să le facă de rușine pe cele puternice. 28 Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii, pe cele disprețuite și pe cele ce nu sunt, ca să le desființeze pe cele ce sunt, 29 pentru ca niciun om să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30 Datorită Lui însă voi sunteți în Hristos Isus, care a devenit pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare, 31 pentru ca, așa cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul.”✡
* 1:1 „Hristos” înseamnă „Cel Uns”. † 1:10 Cuvântul pentru „fraților”, aici și acolo unde contextul o permite, poate fi tradus corect și prin „frați și surori”. ✡ 1:19 Isaia 29:14 ✡ 1:31 Ieremia 9:24